 |
| Imagine: www.deviantart.com |
Poate că mă uit în zare, în zare spre tine, acolo unde ești, printre mulțimile de raze strălucitoare ale Soarelui, printre mulțimile de stele care mai de care pe cerul întunecat, sacrificându-se una câte una, într-un spectacol de neuitat.
Tineri, să trăim amândoi, să ne iubim, dar ce ai spune dacă am îmbătrânii împreună? Ce ai spune dacă și peste 50 de ani jucăm același joc al iubirii, ce ai spune dacă și atunci când ne vom trezi dimineața și ne vom privi în ochi, să ne îndrăgostim cum am facut-o când ne-am cunoscut prima oară? Ce ai spune dacă ar fi fiecare zi așa?
Ce ai spune dacă atunci când vom face o greșală, în loc să ne certăm sau să începem cu discuții care nu-și au rostul, să ne așezăm pe o băncuță amândoi și să începem să râdem ca ”niște nebuni”, fiindcă noi știm că ne iubim și nimic nu ne desparte, nici un obstacol?
Cum ar fi ca în zilele sau serile în care te vei simți singură, din cauza anumitor dificultăți, eu să-ți aduc aminte că nu ești singură, și atunci să te îmbrățișez, și să te sărut pe frunte, spunându-ți că voi fi alături de tine indiferent ce ar fi și nu te voi lăsa să treci singură, nici măcar un pas, peste vreun obstacol, pentru că vom pășii amândoi prin acestea?
Ce ai spune dacă ai vedea, până și umbrele noastre, că vor să se despartă de noi și să fugă, așa îndrăgostite, exact așa cum am face și noi?
Ce ai spune dacă acum ai fi lângă mine și am face ca totul în jurul nostru să fie de neuitat?
Comentarii
Trimiteți un comentariu