Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2014

Ceea ce mi-ai arătat cu adevărat

Imagine: www.deviantart.com Îmi amintesc primul moment când am venit și ți-am spus ceea ce simt pentru tine. Parcă a fost ieri. Eram pierdut pentru prima data. Da. Așa mă simțeam. Parcă îmi era teamă și nu știu de ce. Nu știu de ce am simțit asta. Eram parcă îngropat în sentimentele mele în fața ta. Totuși știam că nu mă pot pierde, în ciuda a ceea ce simțeam. Eram cu tine. Era momentul pe care îl așteptasem. Era un moment unic, ca multe alte momente, întâlnite în viața noastră, și pe care le numim unice. Acesta era unul dintre ele, un moment care a definit cu adevărat semnificația cuvântului ”unic”. Tu ai defint cu adevărat acest cuvânt pentru mine de când te-am întâlnit. Ceea ce a văzut sufletul meu în tine a fost acea căldură și fericire pe care ai reușit să mi-o oferi de fiecare dată. Probabil am fost într-un fel sau altul cu tine, dar am fost așa cum mi-ai spus tu. Exact cum mi-ai spus de la bun început. Uneori ca să conturezi ceea ce este în sufletul tău, să-i dai o f

Acasă, locul unde ești și tu..

Imagine: www.deviantart.com ” Doar o dată te-am privit, Atunci, frumos, tu mi-ai zâmbit. M-ai lăsat să sper, Să cadă stelele de pe cer, Să le prind în palma mea, În dar să ți le pot da. La tine am venit cu ele, Din partea inimii mele Ca să-ți spun cât te iubesc Și mai mult când te privesc. Te-am privit în ochi mereu, Să-mi poți vedea sufletul meu. Mereu eu când te-am privit Sufletul mi-ai ademenit Ca o haită de lupi flămânzi Îmblânziți de ochii tăi plăpânzi. Spre tine cu pași nesiguri am venit Și ți-am spus cât te-am iubit. Apoi ușor, ușor, tăcerea se lasă În bătaia lacrimilor ce se varsă De tot ceea ce nu ne lasă Să te pot numi pe tine, acasă. ” Mai mult decât cuvinte - Alex M.B.

Într-un colț unde ești și tu...

Imagine: www.deviantart.com ”Am săpat, în adâncuri te-am căutat, Numai în suflet, eu te-am purtat. Adormeam cu tine în gând, Te visam mereu râzând. Într-un colț în suflet am păstrat, Zâmbetul tău cel fermecat. Iar în ochii mei, atât mi-ai lăsat, Lacrimile ce tu le-ai vărsat. Fiecare parte din sfletul meu, Oglindit în chipul tău. Înflorește în fiecare zi Iubindu-te așa cum știi. O lacrima cât un ocean, Se scaldă acum în ochii mei. O lacrimă din fericirea stoarsă, Din iubirea noastră frumoasă. Atunci când stelele vor cădea, La pieptul meu te voi ține, iubita mea. Vom povesti, vom râde amândoi, De lucrurile ce le știm numai noi. Iar când zorii vor veni, Razele soarelui ne vor trezi. Îți voi mângâia chipul aurit De soarele ce și cerul a vrăjit.” din ”Mai mult decât cuvinte” - AlexMB